img

Terenul de joacă cu aparate și Cafenea pentru organizarea celor mai distractive evenimente

Terenul de joacă cu aparate „Let’s Play”

Un copil extrem de activ va dori să se distreze oricând, însă nu tot timpul va avea și unde. Zonele de joacă sunt foarte importante pentru dezvoltarea cognitivă, emoțională, fizică și socială a piciului. Jocurile active îi formează obișnuințe sănătoase și îl fac să iubească mișcarea în orice parte a zilei.

Dacă în fața casei sau blocului de locuit nu ai un loc special amenajat pentru jocuri, atunci află că Sport School Aquaterra deține un teren de joacă pentru cei mici. Și pe lângă tot echipamentul standard, pe care îl poți găsi într-un simplu parc, școala de sport pune la dispoziția picilor și aparate de joacă „Let’s play”. Și dacă crezi că astfel de aparate doar îl vor distra, află că acestea sunt educative. Pe lângă distracție, copiii însușesc o mulțime de lucruri noi, învață să fie activi și și să interacționeze cu semenii săi. Aici beneficiile sociale nu se opresc.

Copiii își împărtășesc experiențele de joacă, își antrenează mintea și își dezvoltă creativitatea. În clubul Aquaterra pentru copii, aceștia au la dispoziție toate oportunitățile de relaxare și dezvoltare. Aici, siguranța și distracția sunt pe primul loc!

 
Cafenea pentru organizarea celor mai distractive evenimente pentru cei mai mici

Nu este deloc ușor să organizezi o petrecere pe placul copiilor. Cei mai capricioși invitați și cei mai alintați pici nu se pot distra în orice loc. Plictiseala este dușmanul numărul 1 în timpul petrecerilor organizate cu ocazia zilelor de naștere, sărbătorilor de iarnă și primăvară, iar Aquaterra Sport School Ciocana știe cum să distrugă inamicul, oferind copiilor o petrecere plină de emoții frumoase și momente speciale.

Mereu cerem opinia micilor invitați și ținem cont de dorințele acestora până la cel mai mic detaliu. De la decorațiuni până la personaje de animație invitate, procesul de organizare este o adevărată provocare pentru noi, însă preferințele picilor sunt prioritatea noastră.

Cafeneaua spațioasă este perfectă pentru jocuri interactive și distracție maximă în timpul petrecerilor. Aici poveștile învie, iar copiii au posibilitatea să intre în lumea imaginară a personajelor animate. Pe lângă beneficiile organizatorice, la dispoziția celor mici stau o mulțime de gustări sănătoase și băuturi savuroase. Momentele fericite sunt împărtășite și cu părinții care pot participa la aceste petreceri. La Sport School Aquaterra copilul dvs. se va bucura de o copilărie fericită alături de semenii săi.

 

Recenzii